sâmbătă, 24 februarie 2018

Centenarul Marii Uniri, Mitropolitul Visarion Puiu - Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al Mănăstirilor din Basarabia (1918-1921), 139 ani de la naștere




Centenarul Marii Uniri
Mitropolitul Visarion Puiu - 
Director al Seminarului Teologic din Chişinău 
     şi Exarh al Mănăstirilor din Basarabia               (1918-1921), 
139 ani de la naștere



Mitropolitul Visarion Puiu s-a născut în orașul Pașcani la 27 februarie 1879. După absolvirea claselor primare urmează studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie şi de pregătire temeinică a tineretului în general şi a teologilor în special. A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943).  Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.
                                
Începând cu vara anului 1918, anul Marii Uniri, Biserica din Basarabia se încadrează în viaţa bisericii din România întregită. S-a procedat la o nouă organizare a centrului eparhial, la introducerea limbii române în multe biserici, mănăstiri şi în Seminarul Teologic din Chişinău. În funcţiile importante ale eparhiei au fost numiţi preoţi autohtoni care se bucurau de un anumit prestigiu, fruntaşi ai mişcării de eliberare naţională. Printre cei numiţi atunci au fost însă şi câţiva „regăţeni” care şi-au legat viaţa şi numele de Basarabia, sau după cum îi numeşte Boris Buzilă în cartea sa, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia, „...   s-au adaptat şi s-au basarabenizat” de-a binelea. Unul dintre aceştia a fost şi arhimandritul Visarion Puiu, fost director al Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galați.
  Experienţa şi realizările obţinute la conducerea seminarului gălăţean au atras atenţia autorităţilor bisericeşti şi la 1 septembrie 1918, arhimandritul Visarion Puiu  este numit director al Seminarului Teologic din Chişinău, chemat spre rosturi mai dificile, de a reorganiza această instituţie.
Localul Seminarului din Chişinău se afla într-o stare foarte jalnică. La începutul războiului, ca şi localul Seminarului din Galaţi, fusese transformat în spital pentru răniţi. A servit apoi în calitate de cazarmă pentru unele cete de bolşevici, iar la acel moment, în localul seminarului locuiau ostaşii unităţii militare româneşti. Într-un raport adresat Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Nicodim, arhimandritul Visarion Puiu scria despre situaţia jalnică de devastare a localului seminarului: „pereţii şi duşamelele murdărite, geamurile sparte, ţevele de apă stricate încât apa minează pereţii întregi şi putrezesc duşamelele, bucătăriile şi celelalte dependente ale interiorului aproape distruse, mobilierul şcolar parte nimicit, parte risipit, iar curtea plină de armată, care cu greu şi după străduinţe repetate abia a părăsit cuprinsul ei”.[1]
 Restaurarea localului seminarului s-a început cu un prim ajutor financiar acordat de către P. Cazacu, directorul guvernului local pentru Basarabia, consilierii eparhiali au refuzat să dea vreun ajutor, la fel şi membrii organelor administrative inferioare ale seminarului care locuiau în căminul internatului „n-au arătat nici cea mai mică bunăvoinţă în munca pentru readucerea seminarului în stare de funcţiune”.[2]
Pentru data de 15 septembrie, arhimandritul Visarion înştiinţează şi invită membrii Comisiunii Economice a Seminarului pentru a inventaria „zestrea şcolară şi gospodărească” cât şi a discuta în privinţa reparaţiei localului seminarului. Şedinţa Comisiunii Economice nu a avut loc din cauza lipsei membrilor, inspectorului Iacov Filatov şi prof. Gurie Ponomariof cei prezenţi: Preşedintele Şedinţei, arhimandritul Visarion, membrii, prot. T. Petică şi diac. I. Munteanu au luat hotărârea ca şedinţa să fie amânată pentru o dată care trebuia să fie fixată ulterior.[3]
Şedinţa a fost fixată pentru data de 5 octombrie, la care s-a constituit un Comitet Activ al Seminarului din Chişinău. Sub preşedinţia directorului şi membrilor prezenţi, la ordinea zilei au fost puse următoarele probleme: 1. Darea de seamă a zestrei şcolare; 2. Constituirea unui comitet activ; 3. Aprovizionarea de iarnă. S-a efectuat inventarierea, s-a discutat despre mersul lucrărilor de reparaţie a localului seminarului cât şi a internatului „pentru a putea fi pus în stare de a adăposti elevii interni, iar în legătura cu apropiata deschidere a cursurilor să se înceapă şi aprovizionările necesare pentru iarnă”.[4]
Pe lângă grija pentru restaurarea localului seminarului arhimandritul Visarion a lucrat şi asupra întocmirii programului de studiu pentru seminar. După aprobarea din partea Direcţiunii şcolare şi culturale, programul a fost înaintat Arhiepiscopului Nicodim pentru arhiereasca binecuvântare. La 28 septembrie părintele arhimandrit primeşte următorul răspuns: „cu onoare vă aducem la cunoştinţă că Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Nicodim, în urma raportului P.C. Voastre din 20 septembrie a.c. şi a recomandaţiei din partea Direcţiunii Şcolare, a aprobat noul program de studii pentru Seminarul Teologic din Chişinău, dându-i arhiereasca binecuvântare. Vă invităm deci să Binevoiţi a-l pune în aplicare cu începerea noului an şcolar”. Rezoluţia arhimandritului Visarion a fost următoarea: „Luăm act de mulţumire sufletească şi ne vom strădui de a-l aduce la îndeplinire”.[5]
La 18 octombrie a fost convocat Consiliul profesoral al Seminarului. Sub preşedinţia rectorului arhimandrit Visarion Puiu au fost puse în discuţie:
1. Chestiunea programei şcolare – împărţirea orelor conform programei cât şi modificările numărului de ore. 2. Împărţirea materiei, fiecare profesor trebuia să împartă materia de studii proporţional cu planul calendaristic. 3. Cărţile didactice, fiecărui profesor, le-au fost înmânate listele cărţilor didactice la obiectele de studiu.[6]
În următoarea zi, la 19 octombrie s-a convocat Consiliul Economic al Seminarului unde s-a cercetat registrele de venituri şi cheltuieli ale sumelor primite de la stat şi a registrelor sumelor eparhiale. S-a constatat, cu părere de rău, că începutul anului de învăţământ, preconizat pentru data de 1 noiembrie, era cu neputinţă.[7]
Într-un raport adresat arhiepiscopului Nicodim, directorul seminarului de la Chişinău arăta că motivul principal din cauza căruia se tărăgăna reparaţia localului seminarului era lipsa mijloacelor financiare: „Reparaţiile se fac greoi, scump şi cu mare întârziere, corespondenţa întârzie, numirile corpului didactic încă nu sunt definitiv terminate, bugetul nu este de nimeni întocmit, iar seminarul nu se ştie dacă trebuie organizat ca şcoală aparţinând unei biserici autonome sau urmează a avea alcătuirea la fel cu seminarele din ţară, aprovizionarea alimentelor. În asemenea condiţiuni găsindu-se seminarul respectuos vin prin aceasta a spune Înalt Preasfinţiei Voastre din vereme că deschiderea cursurilor este problematică şi că nu se va putea face nici la 1 noiembrie curent”.[8]
Când lucrările de reparaţie a localului seminarului s-au aşezat pe un făgaş mai bun, la 1 decembrie 1918, arhimandritul Visarion Puiu este numit Exarh al Mănăstirilor din Basarabia. La propunerea lui, în postul de director al seminarului a fost numit Economul, prot. Victor Popescu. Iar între 11 şi 14 decembrie noul rector al Seminarului ia în primire de la arhimandritul Visarion „zestrea şcolară” şi suma de bani preconizată pentru reperaţie.[9] După multă muncă şi strădanie, mai ales din partea arhimandritului Visarion, Seminarul Teologic din Chişinău îşi începe cursurile la 14 ianuarie 1919.[10]
Funcţia de exarh al mănăstirilor prevedea inspectarea mănăstirilor şi schiturilor, anchetarea reclamaţiilor împotriva monahilor cât şi inspectarea întregii activităţi ce se desfăşura în mănăstiri. Până la numirea arhimandritului Visarion Puiu în această demnitate, postul de exarh al mănăstirilor l-a ocupat vicarul Eparhiei, episcopul Dionisie Erhan de la mănăstirea Suruceni,[11] devenit apoi episcop al Cetăţii Albe cu reşedinţa la Ismail (1932 – 1940).
În 1918, în Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului erau 13 mănăstiri de monahi, 7 de călugăriţe, 4 schituri de monahi şi unul de monahii, 3 frăţii de monahi pe lângă reşedinţele arhiereşti şi 2 frăţii de călugăriţe ce conduceau două azile în oraşul Chişinău. Aceste aşezăminte monahale erau locuite de peste 1000 monahi şi fraţi şi mai bine de 1400 călugăriţe şi surori.[12]
După primele inspectări mănăstireşti, arhimandritul Visarion avea să constateze că mănăstirile din Basarabia, „Sub raport religios apar ca o bogăţie materială a Bisericii şi ca o podoabă morală a poporului basarabean”. Iar din punct de vedere moral şi naţional, „se înfăţişează ca locaşuri de adăpostire religioasă şi ca minunate insule naţionale, în care graiul, cântarea şi rânduielile vieţii religioase    s-au păstrat întocmai ca şi în ţara mamă, şi se arată acum ca nişte vetre în care sub spuza împrejurărilor din vremile vitrege, s-a păstrat nestinsă conştiinţa naţională în tot timpul stăpânirii streine sub care s-au găsit mai bine de un veac”.[13]
În timpul activităţii de Exarh al mănăstirilor din Basarabia, prin vizitele de inspectare a mănăstirilor, arhimandritul Visarion s-a străduit să introducă şi să lărgească buna organizare a vieţii monahiceşti, să sporească starea materială a mănăstirilor, să mărească numărul lor prin redeschiderea unor mănăstiri şi schituri desfiinţate.
În 1920, exarhul mănăstirilor basarabene cere arhiepiscopiei Chişinăului ca Schitul Antonovca să fie despărţit de mănăstirea Hârjăuca şi dat în grija unui stareţ propriu. Acest schit se afla departe de mănăstire, iar după exproprierea  din 1917, când mănăstirii i se luase tot pământul, rămăsese aproape nelocuit şi în părăsire. Schitul s-a numit Bocancea, după numele fostului proprietar al moşiei. După dispărţirea de Hârjăuca la schitul Bocancea a fost numit stareţ protosinghelul Gurie Tăutu (1920 – 1923).[14]
Datorită insistenţei arhimandritului Visarion, după 75 ani de la desfiinţare, îşi reia activitatea şi schitul Rudi. În 1846, când schitul rămăsese fără vieţuitori, prin decizia autorităţilor eparhiale, biserica rămasă a fost dată sub supravegherea parohiei din satul Rudi de Jos. Aflându-se la un loc retras, cu trecerea timpului şi biserica a fost părăsită. La începutul sec. al XX-lea schitul Rudi se afla într-o stare foarte jalnică, chiliile ruinate şi distruse, livezile înăbuşite de arbori sălbatici, iar biserica din piatră, construită în 1777 în stil moldovenesc, fusese devastată complet şi expusă ruinării. Preţuind însemnătatea spirituală şi istorică a acestui aşezământ, exarhul mănăstirilor basarabene, după multe demersuri adresate Comisiunii Monumentelor Istorice din Bucureşti, filialei sale din Chişinău şi Arhiepiscopiei, reuşeşte aprobarea restaurării schitului. Vieţuirea mănăstirească în schitul Rudi a fost reluată în 1921, avându-l stareţ pe arhimandritul Teofan Drăgici (1921 – 1923)[15].
Activitatea desfăşurată la Chişinău, în calitate de director al Seminarului şi Exarh al mănăstirilor i-au adus arhimandritului Visarion mari satisfacţii: „Seminarul din Chişinău – îşi amintea mitropolitul – îmi reamintea de şcolile teologice ruseşti, tot aşa şi mănăstirile basarabene, încât însărcinarea de a lucra pentru ele mă mângâia, iar cei doi ani şi jumătate cât le-am avut în grijă, au trecut cu mare mulţumire sufletească pentru mine”. Iar despre călătoriile de inspectare a mănăstirilor, avea să scrie: „Străbătusem în lung şi-n lat întreaga Basarabie, cunoscând în destulă măsură toate stările de lucru, şi am văzut cât de puţin cunoşteau guvernanţii noştri această provincie, mai ales conducătorii bisericeşti, cum şi măsurile stângace luate pentru legarea ei sufletească de patria mamă, şi mult aş fi dorit să pot contribui la adoptarea deciziilor cuvenite, dar n-am fost ascultat”.[16]
În timpul activităţii sale la Chişinău, arhimandritul Visarion Puiu a fost şi un reprezentant activ al Comisiunii Monumentelor Istorice din Basarabia, fondată în 1919. Această comisie avea ca scop inventarierea monumentelor şi odoarelor vechi de la mănăstiri şi biserici, conservarea şi restaurarea lor. La sfârşitul anului 1920, arhimandritul Visarion întocmeşte un Tablou provizoriu al monumentelor istorice din Basarabia. Biserici şi mănăstiri, lucrare ce constituie prima inventariere a bisericilor şi mănăstirilor din Basarabia după Marea Unire din 1918. În scurt  timp, arhimandritului i se încredinţează conducerea Societăţii Istorico-Arheologică din Chişinău. Mai conducea, de asemenea, Societatea culturală a clerului şi cea de binefacere a oraşului, care asigura zilnic cu hrană de la 4 până la 5 sute de săraci.[17]
Societatea Istorico-arheologică bisericească a fost întemeiată în aprilie 1904 şi a funcţionat până în 1944. Desfăşurând o activitate fructuoasă a lăsat un bogat patrimoniu ştiinţific şi cultural. Printre membrii ei au fost: I. Halipa, I. Parhomovici, V. Curdinovschi, V. Puiu, C. Tomescu, N. Iorga, Al. Lapedatu, P. Constantinescu – Iaşi ş.a. În 1906 a fost organizat primul muzeu bisericesc din ţinut. Membrii societăţii au promovat ideea protejării patrimoniului cultural în Basarabia, a ocrotirii monumentelor istorice.[18] Au editat Revista Societăţii, în care au fost publicate importante studii de istorie locală. „Societatea Istorico-Arheologică din Chişinău – îşi amintea memoralistul – a fost organizată de un eminent profesor rus, Iosif M. Parhomovici, care, la vârsta de 72 de ani, a învăţat uimitor de bine limba română, fiind apreciat elogios şi de Nicolae Iorga, când i-a vizitat Muzeul Bisericesc.”[19]
În 1919 pe paginile Revistei Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău (vol. XI), este publicată lucrarea arhimandritului Visarion Puiu, Mănăstirile din Basarabia, având 95 de pagini. Este prima lucrare consacrată vechilor mănăstiri basarabene după Marea Unire din 1918.  Bazată pe materialul documentar cules până la acea dată, autorul prezintă câte un scurt istoric a fiecărei mănăstiri, dă numele ctitorilor şi cârmuitorilor din pomelnicile mănăstireşti. Această lucrare, fiind cea mai fundamentală şi mai sistematică din acest gen, stă până în prezent la baza istoriografică a tuturor cercetărilor ce oglindesc viaţa monahală şi istoria mănăstirilor basarabene.
Meritele incontestabile ale arhimandritului Visarion Puiu şi experienţa câştigată în posturile de mare răspundere au fost înalt apreciate de autorităţile bisericeşti şi laice, astfel încât în primăvara anului 1921 a fost ales şi sfinţit episcop titular al Argeşului.
„Am părăsit Basarabia cu mare părere de rău – îşi amintea mai tîrziu mitropolitul Visarion – mai ales că ştiam dinainte şi stările de lucruri din episcopia a cărui conducere mi se da, cum şi puţinele nădejdi ce aveam că voi putea lucra ceva în această eparhie, iar alegerea episcopală nu-mi bucura sufletul deloc.”[20] 

                                              Prot. Dr. Ioan Lisnic

                                        


[1] ANRM, F. 1862, inv. 10, d. 1, f. 22
[2] Ibidem, f. 22
[3] Ibidem, f. 5
[4] Ibidem, f. 15
[5] Ibidem, f. 6
[6] Ibidem, f. 18
[7] Ibidem, f. 20
[8] Ibidem, f. 23
[9] Ibidem, f. 40; 45
[10] Ibidem, f. 60
[11]Arhimandrit Visarion Puiu, Mănăstirile din Basarabia, Tipografia de editură naţională „Luceafărul”, Chişinău, 1919, p.86
[12] Ibidem, p. 10
[13] Ibidem, p. 3
[14] Anuarul Episcopiei Hotinului, Tipografia Eparhială, Chişinău, 1925, p. 62
[15] Ibidem, p. 64
[16] Mitropolitul Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, Ed. Trinitas, Iaşi, 2004, p. 69
[17] Iosif M. Parhomovici, Scurtă schiţă istorică despre Societatea Istorico-arheologică bisericească din Basarabia, în revista Societăţii, vol. XIX, Tipografia Eparhială, Chişinău, 1928, p. 406
[18] Elena Ploşniţă, Protejarea patrimoniului cultural – funcţie distinctivă a Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti, Revista Luminătorul, nr. 3, 1999, p. 32 – 36
[19] Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, p. 69
[20] Ibidem, p. 70


















marți, 20 februarie 2018

Preotul Ștefan Cenușă – acuzat pentru “predici cu caracter antisovietic”








Preotul Ștefan Cenușă – acuzat
pentru “predici cu caracter antisovietic”



        Preotul Ștefan Cenușă s-a născut la 2 august 1904 în familia lui Grigore Cenușă din localitatea Costești, jud. Bălți. Avea studiile Școlii de cântăreț din Chișinău. La 1 martie 1927 a fost numit cântăreț la biserica din Slobozia-Chișcăreni, jud. Bălț, slujind în calitate de cântăreț până în anul 1946, când a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Chișcăreni, r-nul Chișcăreni.
Peste 3 ani de la hirotonie, preotul Ștefan Cenușă a fost “scos de la slujbă pentru oficierea neautorizată a serviciuliu bisericesc în locașe de cult neînregistrate”, apoi restabilit în următorul an în funcția de preot paroh la biserica din Chișcăreni, deservind și biserica din Slobozia-Chișcăreni. Tot în acea perioadă, părintele Ștefan intră în vizorul organelor securității de stat. Se menționa în comunicările lor cum că  preotul “ține în fața credincioșilor predici cu caracter antisovietic”. Se mai menționa că părintele ar fi declarat la o slujbă în fața credincioșilor: “Copii voștri învață la școală că Dumnezeu nu există, dar nu e adevărat. Bolșevicii le-au interzis preoților să predea religia în școală, de aceea părinții trebuie să-i învețe pe copii religia acasă”. În comunicat se mai spunea că în timpul deportărilor din RSSM, preotul a ținut o predică în care afirma că “deportarea a fost poruncită de Dumnezeu, care-i pedepsește pe oameni pentru că nu se pocăiesc”. Îi îndemna pe credincioși “să nu se denunțe unii pe alții, ca să nu fie vânzare de frați între frați, căci Dumnezeu pedepsește aspru asemenea păcate”. În altă predică rostită în satul Ghiliceni, părintele zicea “orice putere vine de la Dumnezeu, numai dacă e creștinească. Deaceea e bine să știi cum să te supui autorităților. Dacă puterea vine de la Dumnezeu, trebuie să te supui dumnezeiește, dar dacă vine de la diavol, supunerea trebuie să fie și ea diavolească”.
În anul 1966, părintele Ștefan Cenușă a fost scos de la evidența preoților slujitori “pe motiv de boală”. Trece la Domnul la 21 februarie 1882, fiind înmormântat în cimitirul din satul Slobozia-Chișcăreni.

                                       Protoiereu Ioan Lisnic








luni, 19 februarie 2018

Preotul Alexie Străistaru – acuzat de uneltire contra ordinii sociale









Preotul Alexie Străistaru –
acuzat de uneltire contra ordinii sociale




Preotul Alexie Străistaru s-a născut la 17 februarie 1917 în familia preotului Nicolae Străistaru din localitatea Chirianca, jud. Chișinău. Avea studiile Seminarului Teologic și a Facultății de Teologie, în anul 1939 era student în anul II la Facultatea din Chișinău. În anul de învățământ 1940-1941, aflat în refugiu viitorul preot devine licențiat în teologie la Facultatea de Teologie din Iași.
După reîntoarcerea în Basarabia, Alexie Străistaru a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Cobusca Nouă, jud. Tighina, în locul preotului Alexandru Zavalnițchi, arestat și deportat în Siberia de către sovietici în primul an de ocupație (1940-1941).
La biserica din Cobusca Nouă, părintele Alexie Străistaru a slujit până în luna martie a anului 1944, fiind nevoit din cauza apropierii liniei frontului să se refugieze din nou peste Prut. A slujit în mai multe parohii, în anul 1951 era paroh în localitatea Sascut, jud. Bacău. La 26 august 1951 a fost arestat, fiind acuzat de uneltire contra ordinii sociale. Tribunalul Militar Galați îl condamnă prin sentința 95/1951, la 3 ani de închisoare. Anii de detenție i-a petrecut la Aiud, Focșani, Galați, Jilava și la Canal.
Părintele Alexie a fost eliberat din detenție la 24 august 1954. După eliberare a slujit preot în parohiile Valea Seacă, jud. Bacău și Spineni, com. Sascut-Târg. În anul 1958, preotul Alexie Străistaru s-a implicat activ în reparația capitală a Bisericii “Sf. Nicolae” din Spineni. A fost efectuată o reparație capitală pe interior, constând în tencuirea pereților apoi pictarea lor, lucrările fiind finalizate în anul 1960.

                                       Protoiereu Ioan Lisnic









sâmbătă, 17 februarie 2018

Preotul Porfirie Gondiu - acuzat de “agitație antisovietică printre enoriași”





Preotul Porfirie Gondiu - acuzat
de “agitație antisovietică printre enoriași” 



Preotul Porfirie Gondiu s-a născut în anul 1900. După absolvirea Școlii de cântăreți, la 1 martie 1921, este numit cântăreț la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din Cinișeuți, jud. Orhei . În anul 1945 a fost hirotonit preot. La 16 noiembrie 1945, părintele Porfirie era înregistrat preot în parohia Batâr, r-nul Căinari, jud. Bender.
La 27 octombrie 1947, părintele Porfirie Gondiu a fost arestat. Era acuzat de agitație antisovietică printre enoriași, defăimarea regimului sovietic și elogierea ocupanților germano-români”.  Judecata a avut loc în luna februarie 1948, fiind condamnat de către Judecătoria Supremă a RSSM, conform art. 58-10 CP la 10 ani privațiune de libertate. Părintele s-a aflat în detenție până în luna mai a anului 1955, apoi a lucrat în calitate de muncitor în regiunea Kurgan. Revine în RSSM în luna martie a anului 1956, fiind numit de către autoritățile eparhiale slujitor într-o parohie  rurală .
Între anii 1959-1971, părintele Porfirie Gondiu a fost slujitor la biserica din satul Răspopeni, r-nul Rezina.

                                     Protoiereu Ioan Lisnic







marți, 13 februarie 2018

Preotul Pavel Dohot – acuzat de activitate și propaganda antisovietică






Preotul Pavel Dohot –
acuzat de activitate și
propaganda antisovietică


                            Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Rezeni

Preotul Pavel Dohot s-a născut la 16 august 1897 în familia lui Vasile și a Zinoviei Dohot din satul Horăști, jud. Chișinău. A fost botezat la 24 august în Biserica “Sf. Nicolae” din Horăști, de către preotul Ioan Oculov, având nași pe Lazăr Cristieru și Vasile Grobenschi. După absolvirea Școlii de cântăreți, la 1 mai 1920 a fost numit în calitate de cântăreț la Biserica “Sf. Nicolae” din Pojoreni, jud. Lăpușna și în 1923, transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Sahaidac (com. Gura Galbenă), jud. Tighina. În perioada septembrie 1943 – septembrie 1944 a slujit în Armata Română în calitate de sergent. Revine în RSSM și la 10 august 1945 își reia funcția de cântăreț, fiind numit slujitor la biserica din Baimaclia, r-nul Căinari. În octombrie 1945 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Rezeni, r-nul Chișinău.
La 19 februarie 1953, preotul Pavel Dohot a fost arestat. Era învinuit de activitate și propaganda antisovietică. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat conform art. 54, al. 10, p. 2 CP al RSSU la 25 de ani privațiune de libertate. La 30 noiembrie 1953, hotărârea judecății a fost modificată, fiind aplicată pedeapsa conform art 54, al. 10, p. 1 CP, privațiune de libertate pe o perioadă de 6 ani cu lipsirea de drepturile civice pe o perioadă de 5 ani.

                                  Protoiereu Ioan Lisnic






duminică, 11 februarie 2018

Ieromonahul Lactatii Cucereavâi – condamnat pentru „informații calomnioase care defăimau situația din URSS”






Ieromonahul Lactatii Cucereavâi –
condamnat pentru  „informații calomnioase
care defăimau situația din URSS”


Interiorul fostei Biserici "Sf.Ilie" din Chișinau

Ieromonahul Lactatii, cu numele de mirean Leonid Cucereavâi s-a născut în anul 1922. În timpul războiului a locuit la Râmnicu Vâlcea, unde a absolvit Seminarul Teologic. În august 1945, după ce a fost repatriat, se stabilește la Chișinău, făcând ascultare pe lângă Conducerea Eparhială. A fost tuns în monahism și horotonit în treapta de ierodiacon, fiind numit slujitor la Catedrala din Chișinău. În luna mai a anului 1947 a fost hirotonit ieromonah, devenind paroh al Bisericii “Sf. Ilie” din Chișinău.
La 19 iunie 1947, părintele Lactatii a fost arestat. Era învinuit de agitație antisovietică. Ancheta a stabilit că inculpatul a trimis în România mai multe scrisori în care “comunica informații calomnioase, care denaturează situația materială a populației din URSS, atitudinea Puterii Sovietice față de religie, biserică, preoțime”. Iată ce scria părintele Lactatii: “Sper că în timpul cel mai apropiat ne vom vedea din nou în veche noastră patrie. În părțile noastre viața este foarte grea. Puterea le-a impus țăranilor impozite enorme, poporul a rămas calic. Mor atât de mulți încât nu reușesc să-i înmormânteze, cei care trăiesc se hrănesc cu ce se nimerește”.
Judecata ieromonahului Lactatii a avut loc la 4 septembrie 1947, fiind condamnat de către Judecătoria Supremă a RSSM, conform art. 54-10, p. 1 CP a RSSU la 7 ani de detenție cu lipsirea drepturilor civice pe un termen de 5 ani. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de muncă forțată din Karaganda. După eliberarea din detenție a slujit în parohii din cadrul eparhiilor de Saratov și Oriol. În anul 1959, a scris o scrisoare pe adresa Patriarhiei ca să fie transferat în eparhia Chișinăului și a Moldovei.


                                Protoiereu Ioan Lisnic








joi, 8 februarie 2018

Cântărețul bisericesc Tihon Șutu – condamnat la ani grei de temniță




Cântărețul bisericesc Tihon Șutu –
condamnat la ani grei de temniță



Cântărețul bisericesc Tihon Șutu s-a născut la 2 aprilie 1919 în familia cântărețului Grigore Șutu de la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Olișcanii de Sus (com. Răspopeni), jud. Orhei.  A învățat întâi la școala din satul natal, continuindu-și studiile  la Școala de cântăreți din Chișinău, până în vara anului 1938, apoi la Mănăstirea Hârbovăț, unde această instituție a fost transferată. Până la înrolarea în armată a slujit la biserica din Olișcanii de Sus, împreună cu tatăl său.
În timpul războiului, cântărețul bisericesc Tihon Șutu a luptat pe Frontul de Est, ajungând până la Stalingrad, unde împreună cu alți ostași români a căzut prizonier. Au fost condamnați cu toții la ani grei de muncă forțată în lagăr. Timp de 5 ani și 7 luni au fost scoși la muncă pentru a reface orașul Stalingrad, aflat în ruini.
După eliberarea din prizonierat, Tihon Șutu revine la locurile natale. Era anul 1949, perioada deportărilor și pentru a evita din nou surghiunul se angajează în calitate de ajutor de mașinist pe locomotivă. În perioada anilor 1956-1958 activează în calitate de cântăreț la bisericile din Răduleni și Dumitreni, r-nul Florești. Timp de trei decenii a fost cântăreț la Biserica “Sf. Elisaveta” din satul Cubolta, r-nul Sângerei. Pentru activitate sârguincioasă în îndeplinirea funcției de cântăreț bisericesc, a fost gratificat cu binecuvântare arhierească de a purta stihat în timpul Sf. Slujbe. Trece la Domnul la 20 octombrie 1999 fiind înmormântat în cimitirul din satul Cubolta.

                                  Protoiereu Ioan Lisnic







miercuri, 7 februarie 2018

Preotul Serghie Zaporojan – judecat pentru agitație antisovietică







Preotul Serghie Zaporojan –
judecat pentru agitație antisovietică



Preotul Serghie Zaporojan s-a născut în anul 1924 în orașul Chișinău. Avea studiile Școlii de cântăreți. În anul 1944 se refugiază peste Prut, revine în RSSM în 1945, fiind mobilizat în armata sovietică. A fost demobilizat în anul 1947, activând în continuare în calitate de cântăreț bisericesc. La 10 martie 1948 a fost hirotonit preot, pe seama parohiei Ișnovăț, r-nul Criuleni, apoi transferat în satul Sofia, r-nul Bălți. În anul 1951 a fost numit paroh la biserica din satul Chițcani, r-nul Telenești, de unde a fost scos de la evidență la 17 februarie 1953, fiind arestat.
Potrivit recursului la sentința Judecătoriei Supreme a RSSM, părintele Serghie Zaporojan a fost arestat împreună cu doi locuitori ai satului Chițcani. Au fost condamnați conform  art. 54-3, 54-10, p. 2 și 54-11 CP al RSSU la 25 ani de detenție, 5 ani interdicție de drepturi și confiscarea averii.  Erau învinuiți de faptul  “că fiind ostili față de puterea sovietică, sistematic făceau agitație antisovietică în rândul locuitorilor satului Chițcani, folosind în acest scop prejudecăți religioase. Cleveteau condițiile de trai din Uniunea Sovietică și orânduiala colhoznică...”. În privința preotului Zaporojan în recurs se mai arăta că “judecata la pronunțarea sentinței a fost prea dură” și având în vedere că “Zaporojan în anii 1944-1947 a făcut serviciul militar în Armata Sovietică, în baza celor expuse [...], rog ca sentința să fie micșorată până la 10 ani de lagăr”. Părintele s-a aflat în detenție până în anul 1956. După eliberare revine în RSSM, fiind numit preot în satul Camencea, r-nul Orhei.
Din date mai recente aflăm că părintele Serghie Zaporojan a slujit la biserica din Camencea până în anul 1984. După redeschiderea bisericii din satul Mitoc, r-nul Orhei, care a fost sfințită la 2 decembrie 1989, primul paroh al acestei biserici redeschise a fost părintele Serghie. Trece la Domnul la 12 aprilie 1993, fiind înmormântat în cimitirul din satul Mitoc.

                                 Protoiereu Ioan Lisnic