duminică, 7 februarie 2016

Preoții Nicolae Arventiev și Filip Mihul – judecați pentru “agitație antisovietică”






Preoții Nicolae Arventiev și Filip Mihul –
judecați pentru “agitație antisovietică”




Arventiev, Nicolae, preot în parohia Deviza, jud. Cetatea Albă. S-a născut la 1 decembrie 1893 în localitatea Cosăuți, jud. Soroca. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail  din Seceteni, jud. Chișinău, cu începere de la 14 noiembrie 1917. În anul 1920 a fost transferat la Biserica cu hramul Maicii Domnului  făcătoare de minuni din Tropoclo, jud. Cetatea Albă, iar la 1 iulie 1933 la Biserica Sf. Arh. Mihail din com. Deviza jud. Cetatea Albă.
În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), s-a stabilit la Chișinău pentru a se repatria în România. A fost arestat în anul 1941 de către organele NKVD–iste, acuzat de agitație antisovietică și deportat împreună cu membrii familiei, soția Neonila și cei doi copii. Despre viața lor de mai departe nu se cunoaște nimic.

Mihul, Filip, preot în parohia Șoldănești, jud. Orhei. S-a născut la 3 noiembrie 1887. După absolvirea Seminarului Teologic în anul 1910, a fost hirotonit preot și numit paroh al Bisericii Sf. Ap. Petru și Pavel din Șoldănești, jud. Orhei.
În primul an de prigoană împotriva credinței din timpul ocupației sovietice, părintele Filip Mihul a fost arestat de către agenții organelor NKVD–iste. Fiind acuzat de ”agitație antisovietică”, a fost judecat la 10 ani de lagăr în Siberia, de unde nu s-a mai întors.

                                               Protoiereu Ioan Lisnic






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu