sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Sf. Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi



Sf. Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi


La 27 octombie / 9 noiembrie Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sf. Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Acest Cuvios Părinte a trăit pe timpul binecredincioșilor împărați româno-bulgari într-un sat mic numit Basarabov așezat pe malul râului Lom. Fiind om sărac, multă vreme a păscut vitele satului natal. Dorind să urmeze cu totul lui Hristos, a părăsit lumea și s-a făcut pustnic într-o peșteră pe marginea râului Lom, unde se afla și un schit de călugări. Devenind mai apoi monah va petrece restul vieții în aspre osteneli ascetice.
După moartea sa, pietrele aflate la intrarea în peșteră au blocat total accesul înăuntru, transformând peștera în mormânt. Moaștele sale aveau să fie descoperite în mod minunat. Se spune că o fetiță bolnavă a avut un vis în care Sf. Dimitrie îi promitea vindecarea, dacă moaștele sale aveau să fie scoase din peștera inundată de apele râului. Trupul neputrezit avea să fie luat și dus în biserica satului. Odată cu războiul ruso-turc, credincioșii au decis să ferească moaștele din cale armatelor otomane și astfel, în anul 1744, un creștin pe numele Hagi Dimitrie, din București a mijlocit pe lângă autoritățile militare rusești, aflate în acel moment la Sud de Dunăre, pentru aducerea moaștelor în Muntenia.
      În același an, moaștele Sf. Dimitrie au fost aduse la București. Au fost întâmpinate cu mare alai de către credincioși și clerici, în frunte cu mitropolitul și așezate în catedrala mitropolitană, unde se află și astăzi. Sf. Dimitrie Basarabov este ocrotitorul orașului București, harul său fiindu-se simțit prin mijlocirea moaștelor sale-în numeroasele vindecări minunate petrecute la racla sa.      
An de an zeci de mii de credincioși sunt prezenți la slujba pomenirii sale, pelerinând la Catedrala Patriarhală din București, urcând dealul Patriarhiei pentru a se închina în fața cinstitelor moaște a Sf. Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou.   
                                                     








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu